Arhiva

Archive for the ‘Trekking’ Category

O noapte de iarna la refugiul Ascutit

Ianuarie 31, 2011 1 comentariu

Cum vremea se anunta foarte frumoasa pentru urmatoarea perioada am hotarat cu indianul sa dam o fuga in Patra Craiului. Urma sa dormim prima noapte la cabana Curmatura, iar a doua zi sa o taiem in sus spre refugiul Ascutit, sa tragem niste poze cu asfintit si rasarit si sa coboram linstiti inapoi in Zarnesti. Avem la orizont o singura problema: temperatura prognozata pentru perioada respectiva era de -18g Celsius. Ne-am pus asadar in bagaje cateva haine mai groase si inca o pereche de manusi de iarna…Insa apare o alta problema: de la cabana ni se spune pe un ton ferm ca nu sunt posibilitati de cazare si ca nu ar trebui sa mergem pana acolo! Un asemenea mesaj doar in Romania probabil se poate transmite de la o cabana…Normal ca mai mult de curiozitate ne-am infiintat la ora 5 PM in sala de mese de la Curmatura si…surpriza: era plin ochi! Am gasit cu greu 2 locuri la o masa unde am reusit sa mancam ceva si sa ne uscam bluzele. Atmosfera super acolo..insa mult prea mare aglomeratie pentru gustul meu. La ora 9 PM am incercat o ultima tentativa de a obtine permisiunea sa dormim in sala de mese…un nou refuz categoric. Ne-am luat talpasita asadar spre una dintre cele 3 stane din zona unde speram noi sa gasim ceva acceptabil pentru a petrece o noapte rece. Citește mai mult…

Categorii:Trekking

Iezer, a fost cu noroc!

Ianuarie 15, 2011 Lasă un comentariu

Ne-am propus sa mai avem o iesire de iarna si cum nu aveam chef de o urcare extrema ne-am hotarat sa „atacam” Iezerul, care e mai accesibil atat prin apropierea fata de Bucuresti cat si prin altitudine si conditiile de ascensiune. Asadar ne-am cazat la Cabana Voina intr-o joi, urmand ca a doua zi sa plecam dimineata pe traseul de iarna, adica crucea albastra. Aceasta urca prin padure pana la 1700m, apoi o ia pieptis pe o culme si continua pana la 2180m, de unde pe o curba de nivel si apoi pe o coborare simpla se ajunge la refugiul Iezer. Acolo urma sa dormim vineri noaptea, planul pentru sambata urmand sa-l stabilim la fata locului in functie de conditiile meteo. Acestea nu erau nemaipomenite insa nici amenintatoare, asa ca planul parea bun si adaptat la conditia noastra fizica. Cu bagajul clasic de 17 kg am luat-o in sus prin padure, si, dupa o portiune in care ne-am pus coltari, am urcat pana la 1700 cu doar o pauza de ceai pe la 1400m. Urcarea spre platou am inceput-o la ora 12:45, si dupa lupte cu zapada nu foarte mare am ajuns pe la 2100m, unde vantul si ninsoarea ne-au dat ceva emotii.

Bucuria m-a cuprins pe loc in momentul in care Mugurel mi-a semnalat ca se vede refugiul, asa ca emotiile privind traseul s-au spulberat deoarece vremea nu se putea strica asa tare pana ajungeam noi acolo. Temerea noastra era mai ales de ceatza, in conditiile in care pentru amandoi traseul era necunoscut. Norocul nostra a fost ca zapada viscolita era destul de mica si ca vantul nu a batut asa tare, iar pe portiunea finala chiar nu a fost nevoie de coltari si piolet. Am ajus la ref. Iezer la ora 15:00 dupa aproape 7 ore de mers din cabana, ceea ce nu e rau. Am avut timp sa mancam si sa facem ceaiuri pe lumina avand o sursa de apa excelent plasata langa refugiu. Cum temperatura nu a fost deloc scazuta inauntru (nu mai jos de -2g Celsius) si refugiul a fost liber, ne-am simtit imediat excelent si ne-am pus pe poze mai ales ca vremea afara era acceptabila. Ne-am pregatit pentru prima noapte de iarna intr-un refugiu…o senzatie unica!

Ne verificam si semnalul la mobile si o noua surpriza, avem multe linii. Ce sa mai…e ca acasa.  Somnul nu ne-a fost tulburat deloc deoarece nu a batut vantul tare, asa ca dimineata ne-a gasit odihniti si cu chef de mancare. Insa cum sa mananci cand afara e un rasarit de-ti taie rasuflarea!? Iesim repede din saci si  ne repezim afara cu aparatele in mana. Iata ce am prins

 

 

 

 

 

 

Asta da dimineata…suntem cei mai entuziasmati indivizi din masiv probabil 🙂  Stam peste 30 de minute sa cautam pozitia perfecta, setarea perfecta si unghiul perfect pentru poza perfecta…hotaram sa lasam soarele sa ajunga la toata lumea si purcedem la prepararea ceaiului si a micului dejun. Facutul ceaiul este de departe cea mai importanta activitate la un refugiu, de el depinde in mare masura starea de bine. Planurile noastre marete s-au limitat insa brusc cand deschizand usa am fost surprinsi de un vant puternic. Am hotarat imediat sa urcam doar in varf si sa coboram inapoi la Voina, fara sa mai facem traversarea pe creasta si sa mergem pana la cabana Cuca.

Citește mai mult…

Categorii:Munte, Trekking

Cele doua tentative de a urca vf. Moldoveanu in 2010

Decembrie 2, 2010 1 comentariu

Am zis sa scriu ceva despre asta, ca ma iau cu altele si n-o sa mai am chef de scris. Si cateva concluzii, sa nu uit pana la anul cand o sa incerc iar. Asadar au fost doua tentative, una in ianuarie si una recent. Ambele s-au intamplat pe traseul de pe valea Sambetei, si ambele au esuat in Fereastra mare a Sambetei. Prima din cauza zapezii foarte mari, a doua din cauza vremii, care s-a schimbat brusc la venirea noptii. Daca la prima pot spune ca nu reauseam sa urcam in ziua aia prea mult -am ajuns la 1900m- a doua tentativa putea sa aibe sanse de reusita. Ce s-a intamplat acum? Prima greseala a fost ca am plecat prea de jos. Se prefigura o zi grea, insa ne-am facut-o si mai grea dupa 3h de mers de la complex la cabana Sambata. Astfel ca dupa realimentare si umplerea termosului cu ceai am iesit din cabana la ora 13. Cu toate ca am mers foarte bine pana la indicatorul de o ora pana sus ceva s-a intamplat totusi in partea a doua, adica dupa ora 15. De aici cel putin pe mine m-au cam lasat puterile pentru o ora, nu-mi aduc foarte clar aminte de ce. Probabil deshidratarea si lipsa antrenamentului aici au inceput sa conteze. Motorul acestui urcus a fost indianultalpaiute, care nu e doar iute ci si puternic am vazut. Indianul a trecut in fata de la 1800m de unde zapada a inceput sa fie mai mare si eu nu am mai facut fata. La un moment dat mi-am schimbat bluza de corp si am pus un polartec 200 direct pe piele, pentru ca alta bluza de corp nu aveam pregatita. In aceeasi pauza am mancat si am baut ceai. Imediat m-a luat cu frig la maini, insa mi-a trecut in juma de ora, deci a fost ok. De aici psihic m-am simtit bine, insa lucrurile nu mai erau deloc roze: era clar ca ne prinde noaptea pe traseu si in plus la piciorul stang incepeam sa simt crampe; insa le controlam oarecum fara probleme si nu eram ingrijorat. La toate astea se adauga faptul ca nu stiam cu siguranta unde e refugiul, iar vizibilitatea era in suferinta!  De la 2100m in sus a inceput cu adevarat aventura.  Mi-am inchis geaca bine, mi-am pus cagula si mi-am tras manusile astfel ca mi-am acoperit ceasul, care  nu mi-a mai fost de ajutor.  Problema era zapada, care incepea sa fie mare, asa ca nu puteam merge sub nicio forma drept, cautam zone cu zapada mai mica, deviind serios din poteca. Nu am realizat cat de important era sa avem directia buna, pentru ca eram sigur ca urcam pe traseul corect. Inaintarea devenise o problema serioasa, frigul s-a intetit si am intrat in noapte repede. A inceput vantul, ceea ce nu anunta nimic bun. Incercam sa tinem traseul, dar asta a devenit cu adevarat dificil cu fiecare metru urcat. Cu toate ca aveam 5-6 metri intre noi nu ne auzeam prea bine, iar lumina frontalelor nu ajungea deloc departe. Cand am hotarat sa-mi dau manusa la o parte sa vad la ce altitudine suntem era deja un pic prea tarziu: eram la 2250m si nu se vedea deloc iesirea din Fereastra Mare(e cam la 2280). Am luat-o asadar in sud, deoarece busola mi-a indicat ca suntem aiurea. Practic din cauza viscolului am urcat mult in dreapta, pierzandu-ne complet orientarea. Incepusem deja sa-mi pun problema ca nu e bine sa continuam, asa ca l-am intrebat pe talpaiute daca se simte bine. Raspunsul acestuia „Da, ma simt ca nou, tu nu ?” a fost determinant in continuarea ascensiunii, el era oricum cel care decidea daca trecem sau nu mai departe.

Citește mai mult…

Categorii:Trekking