Arhiva

Arhivă autor

O noapte de iarna la refugiul Ascutit

Ianuarie 31, 2011 1 comentariu

Cum vremea se anunta foarte frumoasa pentru urmatoarea perioada am hotarat cu indianul sa dam o fuga in Patra Craiului. Urma sa dormim prima noapte la cabana Curmatura, iar a doua zi sa o taiem in sus spre refugiul Ascutit, sa tragem niste poze cu asfintit si rasarit si sa coboram linstiti inapoi in Zarnesti. Avem la orizont o singura problema: temperatura prognozata pentru perioada respectiva era de -18g Celsius. Ne-am pus asadar in bagaje cateva haine mai groase si inca o pereche de manusi de iarna…Insa apare o alta problema: de la cabana ni se spune pe un ton ferm ca nu sunt posibilitati de cazare si ca nu ar trebui sa mergem pana acolo! Un asemenea mesaj doar in Romania probabil se poate transmite de la o cabana…Normal ca mai mult de curiozitate ne-am infiintat la ora 5 PM in sala de mese de la Curmatura si…surpriza: era plin ochi! Am gasit cu greu 2 locuri la o masa unde am reusit sa mancam ceva si sa ne uscam bluzele. Atmosfera super acolo..insa mult prea mare aglomeratie pentru gustul meu. La ora 9 PM am incercat o ultima tentativa de a obtine permisiunea sa dormim in sala de mese…un nou refuz categoric. Ne-am luat talpasita asadar spre una dintre cele 3 stane din zona unde speram noi sa gasim ceva acceptabil pentru a petrece o noapte rece. Citește mai mult…

Anunțuri
Categorii:Trekking

Iezer, a fost cu noroc!

Ianuarie 15, 2011 Lasă un comentariu

Ne-am propus sa mai avem o iesire de iarna si cum nu aveam chef de o urcare extrema ne-am hotarat sa „atacam” Iezerul, care e mai accesibil atat prin apropierea fata de Bucuresti cat si prin altitudine si conditiile de ascensiune. Asadar ne-am cazat la Cabana Voina intr-o joi, urmand ca a doua zi sa plecam dimineata pe traseul de iarna, adica crucea albastra. Aceasta urca prin padure pana la 1700m, apoi o ia pieptis pe o culme si continua pana la 2180m, de unde pe o curba de nivel si apoi pe o coborare simpla se ajunge la refugiul Iezer. Acolo urma sa dormim vineri noaptea, planul pentru sambata urmand sa-l stabilim la fata locului in functie de conditiile meteo. Acestea nu erau nemaipomenite insa nici amenintatoare, asa ca planul parea bun si adaptat la conditia noastra fizica. Cu bagajul clasic de 17 kg am luat-o in sus prin padure, si, dupa o portiune in care ne-am pus coltari, am urcat pana la 1700 cu doar o pauza de ceai pe la 1400m. Urcarea spre platou am inceput-o la ora 12:45, si dupa lupte cu zapada nu foarte mare am ajuns pe la 2100m, unde vantul si ninsoarea ne-au dat ceva emotii.

Bucuria m-a cuprins pe loc in momentul in care Mugurel mi-a semnalat ca se vede refugiul, asa ca emotiile privind traseul s-au spulberat deoarece vremea nu se putea strica asa tare pana ajungeam noi acolo. Temerea noastra era mai ales de ceatza, in conditiile in care pentru amandoi traseul era necunoscut. Norocul nostra a fost ca zapada viscolita era destul de mica si ca vantul nu a batut asa tare, iar pe portiunea finala chiar nu a fost nevoie de coltari si piolet. Am ajus la ref. Iezer la ora 15:00 dupa aproape 7 ore de mers din cabana, ceea ce nu e rau. Am avut timp sa mancam si sa facem ceaiuri pe lumina avand o sursa de apa excelent plasata langa refugiu. Cum temperatura nu a fost deloc scazuta inauntru (nu mai jos de -2g Celsius) si refugiul a fost liber, ne-am simtit imediat excelent si ne-am pus pe poze mai ales ca vremea afara era acceptabila. Ne-am pregatit pentru prima noapte de iarna intr-un refugiu…o senzatie unica!

Ne verificam si semnalul la mobile si o noua surpriza, avem multe linii. Ce sa mai…e ca acasa.  Somnul nu ne-a fost tulburat deloc deoarece nu a batut vantul tare, asa ca dimineata ne-a gasit odihniti si cu chef de mancare. Insa cum sa mananci cand afara e un rasarit de-ti taie rasuflarea!? Iesim repede din saci si  ne repezim afara cu aparatele in mana. Iata ce am prins

 

 

 

 

 

 

Asta da dimineata…suntem cei mai entuziasmati indivizi din masiv probabil 🙂  Stam peste 30 de minute sa cautam pozitia perfecta, setarea perfecta si unghiul perfect pentru poza perfecta…hotaram sa lasam soarele sa ajunga la toata lumea si purcedem la prepararea ceaiului si a micului dejun. Facutul ceaiul este de departe cea mai importanta activitate la un refugiu, de el depinde in mare masura starea de bine. Planurile noastre marete s-au limitat insa brusc cand deschizand usa am fost surprinsi de un vant puternic. Am hotarat imediat sa urcam doar in varf si sa coboram inapoi la Voina, fara sa mai facem traversarea pe creasta si sa mergem pana la cabana Cuca.

Citește mai mult…

Categorii:Munte, Trekking

Cele doua tentative de a urca vf. Moldoveanu in 2010

Decembrie 2, 2010 1 comentariu

Am zis sa scriu ceva despre asta, ca ma iau cu altele si n-o sa mai am chef de scris. Si cateva concluzii, sa nu uit pana la anul cand o sa incerc iar. Asadar au fost doua tentative, una in ianuarie si una recent. Ambele s-au intamplat pe traseul de pe valea Sambetei, si ambele au esuat in Fereastra mare a Sambetei. Prima din cauza zapezii foarte mari, a doua din cauza vremii, care s-a schimbat brusc la venirea noptii. Daca la prima pot spune ca nu reauseam sa urcam in ziua aia prea mult -am ajuns la 1900m- a doua tentativa putea sa aibe sanse de reusita. Ce s-a intamplat acum? Prima greseala a fost ca am plecat prea de jos. Se prefigura o zi grea, insa ne-am facut-o si mai grea dupa 3h de mers de la complex la cabana Sambata. Astfel ca dupa realimentare si umplerea termosului cu ceai am iesit din cabana la ora 13. Cu toate ca am mers foarte bine pana la indicatorul de o ora pana sus ceva s-a intamplat totusi in partea a doua, adica dupa ora 15. De aici cel putin pe mine m-au cam lasat puterile pentru o ora, nu-mi aduc foarte clar aminte de ce. Probabil deshidratarea si lipsa antrenamentului aici au inceput sa conteze. Motorul acestui urcus a fost indianultalpaiute, care nu e doar iute ci si puternic am vazut. Indianul a trecut in fata de la 1800m de unde zapada a inceput sa fie mai mare si eu nu am mai facut fata. La un moment dat mi-am schimbat bluza de corp si am pus un polartec 200 direct pe piele, pentru ca alta bluza de corp nu aveam pregatita. In aceeasi pauza am mancat si am baut ceai. Imediat m-a luat cu frig la maini, insa mi-a trecut in juma de ora, deci a fost ok. De aici psihic m-am simtit bine, insa lucrurile nu mai erau deloc roze: era clar ca ne prinde noaptea pe traseu si in plus la piciorul stang incepeam sa simt crampe; insa le controlam oarecum fara probleme si nu eram ingrijorat. La toate astea se adauga faptul ca nu stiam cu siguranta unde e refugiul, iar vizibilitatea era in suferinta!  De la 2100m in sus a inceput cu adevarat aventura.  Mi-am inchis geaca bine, mi-am pus cagula si mi-am tras manusile astfel ca mi-am acoperit ceasul, care  nu mi-a mai fost de ajutor.  Problema era zapada, care incepea sa fie mare, asa ca nu puteam merge sub nicio forma drept, cautam zone cu zapada mai mica, deviind serios din poteca. Nu am realizat cat de important era sa avem directia buna, pentru ca eram sigur ca urcam pe traseul corect. Inaintarea devenise o problema serioasa, frigul s-a intetit si am intrat in noapte repede. A inceput vantul, ceea ce nu anunta nimic bun. Incercam sa tinem traseul, dar asta a devenit cu adevarat dificil cu fiecare metru urcat. Cu toate ca aveam 5-6 metri intre noi nu ne auzeam prea bine, iar lumina frontalelor nu ajungea deloc departe. Cand am hotarat sa-mi dau manusa la o parte sa vad la ce altitudine suntem era deja un pic prea tarziu: eram la 2250m si nu se vedea deloc iesirea din Fereastra Mare(e cam la 2280). Am luat-o asadar in sud, deoarece busola mi-a indicat ca suntem aiurea. Practic din cauza viscolului am urcat mult in dreapta, pierzandu-ne complet orientarea. Incepusem deja sa-mi pun problema ca nu e bine sa continuam, asa ca l-am intrebat pe talpaiute daca se simte bine. Raspunsul acestuia „Da, ma simt ca nou, tu nu ?” a fost determinant in continuarea ascensiunii, el era oricum cel care decidea daca trecem sau nu mai departe.

Citește mai mult…

Categorii:Trekking

Peru

Mai sunt cateva zile si plec in Peru. Astept din ianuarie chestia asta si in ultima vreme nu am realizat ca se apropie asa repede data plecarii. Am pregatit cum am putut mai bine iesirea asta, m-am documentat si am vazut mii de poze din locurile in care voi ajunge…insa la fata locului voi simti cu totul altceva, sunt sigur…abia astept!

Categorii:Calatorii

Tura in jurul Ciucasului si Grohotisului

Mai 20, 2010 1 comentariu

Intr-o zi de miercuri am pornit in 3 la o iesire cu bicicletele in Ciucas. Cum era prima pe anul asta am zis sa nu fie prea grea, insa cum se apropie TF2 am zis sa fie ceva totusi sa ne bage in forma cat de cat. Asa ca am stabilit cu Cip sa facem un ocol la 3-4 zile asa, ca nu strica la cv-ul nostru de mtb-isti. Cum Mihai nu avea alta treaba prin Ploiesti, s-a bagat si el asa ca miercuri seara eram la Cheia cautand cazare pe la 12 noaptea. Nu am gasit mare lucru, asa ca am apelat la hotelul Ciucas unde am dormit intr-un apartament cu bicicletele in camera, la sugestia receptionerei. Traseul se conturase de cateva zile, urma sa o luam in Nord pe Valea Stanii spre Dalghiu, sa trecem prin Zizin, apoi spre Sacele. Intoarcerea pe Valea Doftanei pana la Brebu, apoi spre Alunis, Slanic si Teisani, unde sa ramanem la un prieten. Asta eu cu Cip, pentru ca Mihai urma sa participe la mareaevadare duminica, traseul lui urmand asadar sa se termine in Ploiesti sambata seara. Frumos pe hartie dar vremea nu se anunta deloc buna, cu toate ne-am luat si o crema de soare ca nu se stie…

La 9:30 joi pornim spre Mogos, urcam dealul si constatam ca e cald si soare. Schimbam tricourile cu cele de vara si pedalam spre valea Stanii, pe drumul cunoscut. Trebuie sa recunosc ca-mi place valea asta asa cum e, sper sa nu se astfalteze curand. Urcarea la Boncuta e lejera si nu prea, sus mancam si profitam de vremea excelenta. Aici avem cam 20 km, am intrat in ritm si urmeaza o zona frumoasa. Constat ca mi s-a stricat ciclocomputerul la o iesire cu Teo si cu Cip in Piatra Craiului cand mi-a cazut bicicleta intr-o rapa, eu facand poze langa ea. Nu e foarte important deoarece au ceilalti, mai util este ceasul care-mi spune la sfarsitul zilei cat am urcat si coborat pe traseu, ceea ce ma ajuta la a stabili dificultatea traseului. Azi vom avea cam 600m altitudine de urcat, mai e un pas dupa Dalghiu. Drumul e perfect pentru MTB si inca nu ploua, asa ca dam la vale cat se poate, Mihai e in mare forma si o ia inainte pe coborarea spre Vama Buzaului, eu raman mai in urma. Cotim stanga pe astfalt si pornim intr-o usoara urcare prin localitate, traversam podul si depasim o caruta pe o urcare usoara, apoi linistea traseului se asterne din nou. In jur un camp verde cu ceva oameni ignorand avertismentele de ploaie. Inca stam bine in sha, mai facem poze si oprim doar cand picaturile devin evidente. Nu ploua insa vantul le aduce pe noi, asa ca e cazul ca apelam la impermeabile. Ma imbrac lejer si desfac fermoarele laterale, destul de cald afara, cam 15-16 gC. In apropierea Dalghiului ploua bine, o luam initial spre Ciucas prin poiana Dalghiului, apoi ne intoarcem putin si incepem sa urcam dealul. Cand incepem coborarea avem 40 km si o surpriza destul de neplacuta: aici se munceste la un drum!! Asa ca avem compromisa viteza, rotile sunt pline de noroi, ploua deja binisor si moralul e jos. Ne oprim intr-o zona agreabila si alimentam pentru ultima oara, banane si napolitane, apoi pornim din nou spre Zizin pe un drum pe care-l speram splendid si care e stricat complet. Zona e de evitat, adica se gaseste altceva mai frumos in zona daca doriti sa pedalati. Scapam insa de ploaie si ajungem la asfalt in Zizin de unde o stergem rapid spre Tarlungeni unde gasim cazare la un motel excelent. Ducem bicicletele la o spalatorie si ajungem mai pe seara la masa unde savuram ciorba, casaval pane si branza cu smantana si mamaliguta, plus o berrrre. Azi am pedalat cam 64 km cu 610m dif de nivel, m-am comportat bine si astept ziua urmatoare, sensibil mai dificila, cu pasul Predelus in prim plan. Citește mai mult…

Categorii:MTB, Munte Etichete:, , , ,

Tura MTB in jurul Fagarasului

Aprilie 22, 2010 1 comentariu

Intre 22-28 Mai plecam in editia a doua a turului. De data asta suntem mai multi si mai bine pregatiti logistic, experienta primului an va fi sper un mare avantaj. Vom porni in sens trigonometric pe 22 Mai din Zarnesti, urmand traseul de anul trecut, cu mici schimbari. Probabil ultima etapa va avea alt traseu, bucata respectiva nu va mai fi facuta pe drumul national ci prin Sirnea. Poate vor fi doar 6 etape si mai mult munte, insa nu hotaram mai multe acum.

Cine doreste sa ne insoteasca pe anumite bucati din traseu sau de ce nu sa-l faca pe tot cu noi sa dea un semn.

Multa bafta, George

Sponsorii TF2 sunt



Categorii:MTB, Munte Etichete:

Tura MTB in jurul muntilor Fagaras – prima editie

1-7 mai 2009: 400 km in jurul m-tilor Fagaras.

Ideea turului a venit in luna martie, cand ma intorceam cu Teo din Retezat, dupa o tura de iarna . Treceam pe la Sercaia scurtand drumul Brasov- Ploiesti pe valea Marului si am dat de un drum in dreapta. Teo s-a uitat lung si a spus ca pe acolo se poate face turul Fagarasului pe partea nordica. L-am intrebat intr-o doara cat ar putea dura un asemenea tur, tinand cont de lipsa noastra de pregatire la inceputul sezonului.
„Pai cred ca 12 zile”, a zis el, „dar sa fie vreme buna”.
„Nu vom avea niciodata 12 zile pt asta”, i-am raspuns eu si am incheiat discutia.
Dupa o luna am observat o perioada de 8 zile libere care se preconiza cand faceam programul la munca, nu am ezitat si l-am intrebat pe Teo ce crede de o iesire de 8 zile in Fagaras. „Putin”, zice el, „insa putem incerca daca e vreme buna”. Pai sa incercam, am concluzionat amandoi atunci. Era inceputul lui aprilie, si era necesar sa incepem un minim antrenament in vedera atingeri unei forme fizice cat de cat ok in scurt timp. Chestia asta m-a impulsionat si am iesit la alergat, iar el a inceput o serie de iesiri aproape zilnic in zona Ploiestiului, astfel incat la momentul turului am fost pregatiti cat de bine s-a putut. Erau o serie de necunoscute, si am inceput sa stabilim posibile etape si posibilitati de cazare. Solutia de a merge cu cortul a fost exclusa din cauza cresterii cantitatii de bagaj, asa ca ne-am hotarat sa dormim unde gasim pe drum, la sateni acasa sau la pensiuni. Am stabilit si un posibil traseu, estimat la 280-300 km, cu plecare din Zarnesti si intoarcere tot acolo. De mers era clar ca mergeam doar noi doi, deoarece era prea din scurt si era greu sa gasim si alti doritori pentru o perioada destul de lunga, 8 zile.In ceea ce ma priveste situatia era destul de simpla, nu vroiam sub nicio forma sa ratez aceasta iesire insa ma cam temeam ca nu voi fi capabil de un nivel suficient de efort necesar pentru o reusi tot turul. Nu stiam cat pot sa merg zilnic, si nu stiam cate zile maxim pot merge consecutiv intr-un ritm acceptabil. Asa ca asteptam cu nerabdare si numaram zilele pana la plecare, pregatirea si antrenamentul le faceam constiincios si ma simteam destul de pregatit psihic sa incep odata. Mi-am luat suplimente, medicamente si ceva echipament nou fara de care nu as fi reusit sa ma simt bine in unele momente pe traseu. De ceva vreme vroiam sa experimentez o bautura energizanta, asa ca prafurile de carbohidrati si sarurile minerale le-am cumparat special pentru asta. Am mai luat cateva batoane proteice bune si obisnuitul meu animalpak. In rest, mancare la limita si bluze, tricouri de ciclism, o geaca noua Vaude cu impermeabilitate 20000, prosop si papuci (roz!) mi-au completat necesarul de echipament, alaturi de aragaz, pantaloni de schimb si 2 frontale. In total cam 8 kg, la care se mai adauga mancarea pt traseu si alte nimicuri. in total cam 9,5 kg cu tot cu rucsac. Experienta m-a ajutat sa car minimum necesar fara sa-mi lipseasca ceva, si asta datorez atat lui Teo, care m-a consiliat in alegerea unor lucruri cat mai ales lui Mugurel, care a mers cu mine sa mi le cumpar. Fara Mugurel mi-ar fi fost foarte greu sa ma decid ce sa-mi iau dintre cele necesare, asa ca ii multumesc ca mi-a acordat acest sprijin extrem de important. Mai erau 17 zile pana la plecare si Teo imi da vestea ca mai vine cu noi Cristi Flueraru un cunoscut de pe forumurile de fotografie si activitati montane. A fost cu adevarat o surpriza, deoarece nu ma asteptam sa gasim o a 3-a persoana disponibila pt asa ceva. Se pare ca mesajele de pe messenger sunt extrem de utile !

Iata-ne asadar in data de 1 mai, vineri, la ora 8 la benzinaria din Berceni unde imi dau intalnire cu Cristi. Iau cafea si un corn, montam bicla pe masina si o luam spre Ploiesti, de unde il ridicam pe Teo. Acesta intarzie cateva minute, insa monteaza rapid suportul de bicicleta cel nou al lui Cristi pe barele mele si o luam spre valea Prahovei unde prindem un maxim de trafic la Comarnic si apoi o repriza de ploaie.

Destul de tarziu ajungem la Zarnesti, ne echipam de plecare si reusesc sa mai cumpar cateva ciorbe si paste instant, apoi mananc o banana si niste iaurt cu cereale, fiind singura masa mai consistenta inainte de traseu.

A inceput turul !!

Abia ce incepem sa pedalam ca ne trage o ploaie torentiala pe Valea Marului, desfac repede pelerina rucsacului si realizez ce as fi patit daca nu aveam asa ceva. Ma incalzesc si eu instant pt ca urmeaza o urcare in primii 2 km asa ca frigul e departe. Un inceput nu foarte prietenos, recunosc, insa facem fata cu bine acestei ploi si ne trezim destul de repede in capatul pantei, de unde incepam sa coboram cu maxima atentie. Am plecat destul de tarziu, la ora 16:00, asa ca nu e prea mult timp sa stam la poze. Speram sa facem macar 30 de km in prima zi si sa gasim o cazare buna, insa momentan gandurile mele merg spre alta directie. Ma concentrez sa pedalez constant si sa nu exagerez pe coborare cu viteza, deoarece nu am pedalat de cateva luni de zile si nu am controlul bicicletei inca, iar entuziamul e mare.

In 45 de minute ploaia se opreste si ma apropi de Teo in una din comunele de pe drum, el adapostindu-se de ploaie intr-o statie de autobuz la un moment dat. O iau inainte pt ca ei s-au oprit putin si nu vreau sa pierd timpul si sa ma racesc. In scurt timp apare prima problema in cazul meu, la o deplasare banala pe sosea, usor in coborare, nu reusesc sa evit o balta si intru cu viteza cu roata din fatza intr-o imensa groapa acoperita cu apa. Cred ca a fost cea mai mare greseala a mea in aces tur si a fost cauzata in primul rand de lipsa de atentie. M-au durut bratele de la amortizare si recunosc ca am avut noroc sa nu patesc ceva la bicicleta sau ca nu am cazut in mod stupid. Cativa km mai departe de mine si Cristi avea aceeasi problema, nici el nu a reusit sa evite o groapa destul de mare si a scapat ca prin minune de o cazatura serioasa pe sosea. Am devenit mai atenti insa si asta a contat. Prima zi e dificila exact prin acest gen de probleme, asa ca ma bucur ca nu s-a intamplat nimic mai grav. Cu toate ca ploaia ne-a mai amenintat pe traseul am reusit sa punem ceva km rapid ajutati de o coborare lunga si am facut stanga din Sercaia spre Sercaita. Practic am iesit din drumul principal si am intrat pe portiunea nordica a drumului. Ordinea de pedalare s-a format in aceasta zi si s-a pastrat in mare parte pe toata durata turului : Teo a mers in general primul, apoi eu si ultimul Cristi. In unele locuri ne intalneam ori eu cu Teo ori eu cu Cristi, ori ne opream cu totii si o luam in grup din loc. Aveam statiile de emisie-receptie la mine insa inca nu cumparasem baterii, asa ca ne opream mai des sa nu ne departam prea mult.

Despre cum am gasit cazare la Bucium si cum ne-am petrecut prima seara

Teo a intrat primul in Bucium si a fost acostat de un baiat cu o bicicleta mirat de aspectul lui de ciclist. Initial Teo nu l-a bagat in seama insa a hotarat sa ne astepte intr-o statie autobuz, deoarece noi eram puternic intarziati si ploua. Baiatul – Andrei se numeste- l-a acostat din nou in statie, si Teo l-a intrebat daca stie de o cazare in Bucium. Baiatul s-a dovedit a fi entrem de util, disparand pt scurt timp si revenind cu o stire foarte buna: vom merge la Casa Doina, unde se ofera cazare in zona. Teo ne-a informat la telefon despre asta si recunosc ca ne-am bucurat, la ora 19 si plouati ca dreaq nu cred ca eram prea bineveniti oriunde. Asa ca l-am urmat pe Andrei care ne-a prezentat frumos doamnei Doina, care nu a ezitat nicio clipa sa ne primeasca. A doua zi am intrebat-o si mi-a zis ca i-a fost mila de noi cand ne-a vazut asa, deci se pare ca si ploaia ne-a ajutat un pic sa gasim gazduire la aceasta familie. Oamenii din aceste zone sunt foarte primitori si asta aveam sa descoperim in cele cateva ore petrecute acolo. Ne-am obisnuit repede cu noua locatie, camerele cele mai bune le aveam la dispozitie – mai ales Flueraru a beneficiat de ceva deosebit- asa ca in 30 de minute eram deja schimbati si am facut cunostinta cu membrii familiei, doamna Doina, Diana si George -copiii dansei. Naturaletea si ospitalitatea lor ne-a indus o stare de bine si ma bucur enorm ca am trecut pe aici in prima seara din turul nostru. Nu sunt extrem de sociabil – unii pot spune ca nu sunt sociabil deloc- insa acolo m-am simtit imediat in largul meu, si alaturi de Teo – elementul cel mai sociabil din grup – am stat de vorba pana mai tarziu cu Doina si Diana. E greu de zis ce mi-a placut mai mult la aceasta femeie: poate dragostea cu care isi mangaia copii, poate distinctia din vocea ei, poate modul de a trata oaspetii, sau pur si simplu mi-a placut bunatatea din jurul acestor oameni. Daca e ceva din ceea ce ar trebui sa avem cu totii, atunci acel ceva se gaseste in acesta casa din Bucium. Va sfatuiesc sa mergeti acolo si sa cunoasteti o familie deosebita, veti gasi linistea de care aveti nevoie si bucatele cela mai alese pe masa.Am incheiat asadar prima zi din tur si am constatat ca sotia mea Irina stia unde sunt, datorita unui amic al tovarasului Flueraru care a facut o aplicatie care sa ne localizeze in timp real pozele. Si Radu deja era entuziasmat acasa de aceasta aplicatie, asa ca mesajele de incurajare deja incepeau sa vina. Insa necunoascutul incepea abia a doua zi pentru noi. Asteptam sa vad cum ma voi simti si cum imi va sta fundul pe sha, asta fiind principala mea teama. Nu ma pot obisnui cu durerea asta, e ca si cum cineva te iti trage permament suturi in fund. Nu tare, dar dupa cateva suturi…

Dupa un mic dejun copios si cateva poze facute de Teo Dianei ne-am echipat si ne-am luat talpasita de la doamna Doina. Sper sa trec si cu Irina pe acolo, am ceva ture cu bicicleta prin zona si sunt sigur ca o sa-i placa.

Ziua a doua, in care ne dam pe dealuri si ne bucuram de MTB

O luam usor in formatia Teo primul, apoi eu si in spate Cristi. A, am uitat sa spun ca o raceala nasoala i-a stricat acestuia primele 4 zile din tur. Nu inteleg cum a resusit sa pedaleze in aceste conditii alaturi de noi, fara sa ramana mult in urma. Nici vremea nu l-a ajutat deloc, si nici sansa sa se odihneasca n-a avut-o. A mers cat a putut de bine si a fost un element de mare echilibru in echipa, ma bucur mult ca a reusit sa mearga cu noi. Am luat-o pe la Lisa spre Sambata de Sus si am dat de prima problema din tur: o panta ceva mai lunga. Teo a luat-o inainte si ne-a luat cam 2 km, asa ca ne-a fost un pic greu pe un soare teribil sa ajungem acolo. Aici s-a vazut lipsa de antrenament. La Sambata e un loc pentru ajuns cu masina si am vazut multe cazari dragute si multe restaurante, insa pentru un iubitor de natura e un loc in care nu-i recomad sa ajunga. Practic Manastirea e un detaliu intre contructiile tipic romanesti, facute cu ce a putut fiecare sa fure. Aspectul e lamentabil, nu intrevad nicio posibilitate de a salva zona. Prima parte de forestier incepe aici insa, asa ca nu puteam rata aceast aparte de traseu. Peisajul este minunat insa !

Insa in scurt timp am iesit de acolo – nu inainte de a vedea un calugar vorbind la bluetooth, ca initial am crezut ca o luase razna- si am luat-o pe forestier spre Victoria si apoi spre Arpasu si Albota. Am avut unele probleme cu drumul, insa am dibuit bine traseul si nu am ratat nimic. Doar ca a venit ploaia si ne-a stricat destul planurile. In primul rand Teo si Cristi au ramas in spate, sa se adaposteasca o vreme. Eu multumita echipamentului mi-am permis sa o iau inainte insa intr-un ritm lent, astfel incat Teo m-a prins repede pe prima urcare mai lunga un pic. Am continuat drumul cu Teo si deja incepea cu adevarat sa arate a MTB traseul. Placere maxima o vreme, apoi ploaie din nou si tot asa. Ne-am regrupat de 2 ori pe traseu, insa drumul nu pune realmente nicio problema si poate fi facut in liniste daca ignori cateva zone de noroi si alte cateva de ATV-uri. Au fost doua faze care ne-au distrat pe traseu: prima cu o femeie la volan, care in apropiere de Victoria a plecat de pe sosea asfaltata pe macadam fara sa reduca viteza, astfel incat Matizul ei era ca o barca pe valuri la moment dat. Practic pe un drum pe care un sofer normal mergea cu 30-35 km/h ea avea cam 60 ! Si a doua, intr-o zona de atv-isti, dupa o scurta discutie cu ei l-am auzit pe unul spunandu-i altuia in spatele nostru: „bai, astia sunt mai sportivi decat noi !”. Da, mare sport ATV-ul asta !

Am ajuns la o cotitura aproape de ora 20 si am hotarat cu Teo ca e mai intelept sa o luam spre un sat decat sa continuam prin padure. O decizie corecta, vremea a continuat sa fie nasoala si Cristi a reusit sa ia prima tranta pe o coborare, atenuata bine de noroiul de acolo si din fericire fara urmari. Asa am ajuns la pensiunea Albota, un loc mai luxos si care arata foarte bine, insa preturile nu sunt pentru noi, asa ca am cautat cazare mai spre vale, in Arpasu de Sus, dupa ce a venit si Cristi. A urmat o alta neintelegere apoi: ei 2 au luat-o inainte insa au oprit dupa 200m, la o posibila cazare, pe care eu nu am vazut-o. Asa ca am continuat la vale, si cum venea seara nu mai vedeam prea bine in fata. Ii dadeam mai tare si ma gandeam de ce dreaq au luat-o asa repede. Eram din ce in ce mai nervos si dadeam din ce in ce mai tare la pedale, mirandu-ma ca nu reusesc sa-i prind pe aceasta bucata de coborare. Am parcurs repede cei 5 km si am intrat in sat, unde am intrebat de o cazare. Am fost sfatuit sa merg la barul din localitate si sa intreb acolo, pentru ca propietara oferea si cazare. Asta e o solutie in general valabila, asa ca daca ajungeti undeva si nu stiti unde o sa stati, mergeti la un bar si intrebati acolo. Si mai ales e bine sa intrebati o femeie, asa veti afla mult mai repede ce va intereseaza. Daca intrebati un barbat, mai intai trebuie sa aveti chef sa raspundeti la cele 5-7 intrebari pe care vi le poate pune si abia apoi va spune ceva ce poate fi util. Eu unul, nu am aceasta rabdare.Asa ca eu de fapt eram in fata lor, dar credeam ca sunt in spate, si pedalam in viteza. Ei erau in spate si stiau ca am luat-o in fata pt ca nu ma mai vazusera si se mirau de ce merg asa tare…insa au inceput sa caute o cazare si ei. Astfel incat si ei si eu am gasit simultan cate o cazare, moment in care am luat legatura le telefon. M-am mirat recunosc cand am auzit ca ei sunt mai in spate, si Teo s-a mirat ca am trecut pe langa ei fara sa-i vad…am trecut repede peste asta si am vorbit de cazare, au castigat ei si m-am intors pe unde trecusem deja. Au gasit o cazare La Tatiana, undeva la intrare in Arpasu de Sus la o familie, loc in care am incheiat ziua excelent. Am gasit chiar un posibil urmas peste ani pentru tururile noastre.

A treia zi, in care trebuie sa trecem de valea Oltului

Plecam nu foarte devreme de la Tatiana si o luam spre Cirtzishoara, apoi prindem soseaua si coboram spre DN lejer, luam baterii la statiile de emisie si intram in Avrig unde luam pauza de masa deja molesiti de soarele arzator. Azi avem soare, dupa 2 zile in care ne-a plouat destul de mult. Pe drum il sun pe Mugurel, care tocmai urcase Negoiu cu trupa lui si asta m-a impulsionat sa pedalez mai bine, cu toata durerea de fund care se instalase din ziua trecuta. In plus, o mica problema la genunchiul drept, probabil la tendon, dar fara urmari, chiar zilele urmatoare nu am mai suferit din cauza ei. Deci o vreme excelenta si un moral foarte bun. Dupa pauza din Avrig o luam pe langa Olt, apoi intram pe DN si tragem cat putem fiecare spre Caineni. Pot spune ca am asteptat cu o oarecare teama aceasta portiune de traseu pentru ca nu am experienta cu mersul pe sosea, asadar primii km au fost facuti cu mare atentie. Apoi am vazut ca nu e nicio problema si mi-am dat drumul mai tare. Pot sa spun ca nu am incurcat traficul si nu am fost la randul meu deranjat de nimeni, am luat 3 claxoane, si am trecut cu lejeritate de acest hop. Ne-am regrupat inainte de Caineni la un bar pe DN unde am luat ceva de mancare si am sorbit o cafea sau un ceai. Apoi inca 9 km si am iesit de pe valea Oltului. Ne oprim si vedem ca am facut deja 64 km. Cristi zice de o cazare, insa nu se preconizeaza nimic intereseant in fata noastra, ba mai mult in Caineni si Greblesti nici nu cred ca se pune problema de asa ceva. O luam nu foarte bucurosi in sus pe dealuri si brusc imi dau seama ca aici nu mai e acelasi peisaj ca in partea nordica, aici nu exista drum drept, ci urci sau cobori. Deci de aici incolo cam se merge pe dealuri. Si oamenii sunt altii, ne e putin teama sa nu atragem atentia si nu ne oprim in regrupari decat in zone retrase. La iesire din Greblesti ma salut cu un copil pe strada – care ma aparase de un caine- care era si el pe bicicleta, si dupa 1-200m il vad din nou langa mine. Intreb de o posibila cazare in zona, deoarece era spre orele 19 si deja aveam nevoie insa se pare ca nu avem mare noroc azi. Asta mic ne indica drumul spre o manastire in zona, insa acolo am ajuns cu Teo si nu am primit incuviintare sa ramanem, probabil deoarece era manastire de maicute. Asa ca fara mare entuziasm incepem sa ne uitam spre dealuri unde vedem ici-colo mici posibile adaposturi, mai mult hambare sau fanetze. Insa Teo remarca faptul ca trebuie sa traversam o apa pentru a ajunge la ele, si nu prea avem pe unde. Nici echipament de campare nu avem, asa ca nu ne surade deloc o petrecere a noptii altfel decat in casa de om. Cristi e obosit si sta mai in spate, ne asteapta la o intersectie si se intalneste cu un cioban calare, de la care obtinem niste poze si un posibil loc de cazare in Greblesti. Neinteresant insa, nu ne vom intoarce acolo, si nici nu mai inaintam aiurea pe vale, asa cum facusem cu Teo pana atunci. Stabilim sa o luam pe vale in sus spre urmatoarea localitate, Boisoara. Teo o ia inainte, apoi eu vin mai incet cu Cristi, oboseala isi spune cuvantul si perspectiva cazarii nu ne da liniste in acest moment. Nu prea aveam ce face insa, asa ca linistiti cred ca am luat decizia corecta. Mai sunt de mers 8 km pana la Boisoara si problema intunericului e reala. E practic foarte dificil sa cauti noapte cazare in sate, deoarece oamenii evita sa stea de vorba cu necunoscuti, e altceva sa stai la pensiuni cau cabane, pt ca acolo e oarecum normal sa ajungi noaptea. Insa e greu sa bati la ora 22 la cineva la poarta si sa intrebi daca poti dormi acolo. Asa ca perspectiva aceasta nu era linistitoare deloc, practic mai aveam cam o ora sa gasim cazare la cineva. Iar in zona asta nu exista pensiuni…e saracie mare. Faptul ca Teo a luat-o inainte imi dadea o oarecare liniste, el merge mai repede si se descurca foarte bine. Noi ne-am oprit sa mancam, ni se facuse iarasi foame. Asa ca o pauza a fost binevenita, dupa cateva batoane si ceva lichide viata e mult mai frumoasa. Ba chiar ne-am permis sa facem ceva poze si sa apreciem frumusetea zonei, cu toata saracia de acolo. Vestile bune nu se opresc aici: in 40 de minute Teo ne anunta ca a gasit cazare in sat ! La tanti Milica, o femeie la 60 de ani cu 2 copii in Spania care-si traieste singuratatea acolo unde s-a nascut, in Boisoara.

Conditiile de trai de aici nu sunt nemaipomenite, insa pentru noi e mana cereasca: avem 2 camere cu paturi foarte bune, caldura si bicicletele la adapost. Faptul ca exista curent electric e singura diferenta intre cum traiau oamenii aici acum cateva secole si cum o fac acum, in anul 2009. Si cum o vor face probabil si in urmatorii 80 de ani. Oamenii care vor schimba Romania nu s-au nascut inca, iar asta nu realizezi decat cand ajungi in zone uitate de lume, cum e si Boisoara. Satele sunt parasite, nu am vazut tineri pe strada si ma tem ca starea asta de lucruri ne va costa mult in viitorul apropiat. Practic social suntem cu un picior in groapa…Am vazut afise electorale in aceste sate ! Asta mi s-a parut cu adevarat jignitor pentru acesti oameni.

Cristi a picat intr-un somn adanc pana a doua zi, a ratat atat masa de seara cat si socializarea, ca de obicei eu cu Teo am ramas pana mai tarziu si am mancat din traista. Ciorbele si pastele si-au facut pe deplin datoria, asa ca ne-am bucurat apoi pe deplin de aceasta seara absolut specifica din turul nostru. Pana acum am facut 180 km si am gasit cazari foarte diverse, ceea ce a fost cu adevarat interesant legat de traseu abia incepuse, asta aveam sa realizam zilele urmatoare. Sedinta tehnica de seara pe care o faceam cu Teo a fost scurta, practic urmatoarea etapa am fi vrut sa o luam spre Salatrucu si sa mergem spre lacul Vidraru. Mi-am sunat sotia, am linistit-o in legatura cu starea mea fizica si ne-am bucurat de caldura sobei si apa rece din fantana. O zi memorabila !

Ziua a patra, in care vremea si-a dat-o in petec rau de tot

Cristi e bine dispus si mort de foame dupa ce s-a trezit, asta e semn bun, inseamna ca raceala ii trece. Mie nu mi-e foame si ma gandesc ca urmeaza o zi grea, probabil cea mai dificila de pana acum. Urma sa trecem de Salatrucu si sa urcam spre Vidraru, asta presupune destul efort si cam 50-55 km cu peste 1000 diferenta de nivel. Ziua debuteaza cu o urcare foarte misto si o vreme de vis, imi pun ochelarii de soare si tragem niste poze de mor dusmanii. Pedalam linistiti si realizam ca urmeaza o portiune extrem de interesanta, MTB in toata regula. Dupa 15 km o iau inainte, ma simt bine si Teo sta mai mult la poze ca alta data. Coborarile sunt perfecte, urcarile ne solicita serios mai ales prin lungimea lor. Trecem repejor prin Surdoiu, Perisani, Titesti si alte localitati. In localitatea Poiana avem o urcare de 8 km, sunt deja obosit si mersul singur in fata ma plictiseste. O las mai incet insa Crisi si Teo ma anunta ca la ei picura, si erau nu mai mult de 4-5 km in spate. In scurt timp si eu intru in ploaie, ma echipez si incep sa imping la bicicleta spre dealul dintre Poiana si Salatrucu, unde fac o pauza de rehidratare si alimentare. Trage extrem de tare, aud zgomote ciudate langa mine si vad ca e grindina in toata regula. Urmeaza cam 5-6 km pana in Salatrucu si deja e ora 15…realizez ca nu e posibil sa ajungem la Vidraru azi, mai ales ca ploua puternic. Brusc ma relaxez, deoarece eram aproape de finalul zilei. In varful dealului iau legatura la statie cu Teo si imi confirma ca azi nu trecem de Salatrucu, asa ca primesc sarcina sa caut cazare pe acolo. Cum vremea se ameliorase un pic mi-a revenit buna dispozitie si am chef s-o sun pe Irina, insa nu am semnal, asa ca ma limitez in a vorbi la statie cu baietii. Grindina i-a luat in plin si se adapostisera intr-un ARO impreuna cu proprietarii masinii, asa ca mai dura un pic pana ajungeau sus. Am hotarat sa incep coborarea, destul de tehnica si dificila datorita noroiului si pietrelor de pe drum. Partea amuzanta a reprezentat-o trecerea printr-un grup de cai, care nu au vrut sa se dea la o parte si a trebuit sa-i depasesc dupa ce am chiuit de cateva ori. Apoi am lasat-o incet si am auzit tropaieli in urma mea. Nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca 4-5 cai o luasera la fuga dupa mine – se jucau evident- asa ca mai mult razand decat speriat am coborat mai repede, nu am vrut sa-i provoc in niciun fel. Am intat in Salatrucu si harta indica sa o iau in stanga, insa timpul mi-a permis sa dau o raita prin sat si sa intreb de o cazare. O doamna mi-a indicat destul de repede unde sa intreb si se pare ca am nimerit excelent, la ora 17 eram la o pensiune splendida, si asta chiar in zona in care trebuia sa mergem a doua zi. Foamea se instalase insa si mi-a luat ceva sa fac orezul cu carne de vita extrem de apreciat de Teo – mai putin de Cristi, care abia a mancat din el- si ceva conserve de peste. Am facut asadar pe bucatarul, asta in timp ce proprietarii nu s-au lasat pana nu ne-au lasat pensiunea stralucind de curatenie pentru o seara. Am fost extrem de impresionat si nu pot decat sa laud aici aceasta pensiune, sigur in zona asta mai mergem deoarece sunt drumuri excelente pentru MTB. Ne-am simtit excelent toata seara, am reusit sa ne curatam si biclele si hainele, asa ca starea de bine s-a prelungit in noapte, din nou eu si Teo abia ne-am bagat in pat pe la ora 2, cred ca omul asta imi poate povesti 50 de ore in continuu cate ceva. Cristi nu e un tip asa de jovial, el isi petrece mare parte din timp la pda-ul-lui-minunat-care-tremite-poze-direct-pe-net, iar in scurtul timp pe care-l mai are la dispozitie prefera sa se uite la tv. Fata de noi – eu si Teo suntem nascuti in aceeasi zi ! – el este cu adevarat un baiat linistit. Practic nu mi-a dat ocazia sa ne ciondanim, cu toate ca am incercat din rasputeri sa-l „enervez” cumva. Cu Teo imi iese chestia asta…ne cunoastem mai bine, na.

O zi in care am pedalat doar 35 km insa extrem de placuti, cu toate ca vremea ne-a fost un adversar serios in a doua parte a traseului. Echipamentul a facut fata foarte bine si nu am de ce sa ma plang momentan de nimic, ma simt excelent si nu stiu cand au trecut deja 4 zile. Partea sudica a Fagarasului este cu totul deosebita, insa e nevoie de ceva conditie fizica si ceva timp pentru a nu fi presat prea tare de cautarea cazarilor seara, daca mergi fara sa ai ceva aranjat. Insa ritmul a fost bun pana cum, nu ne-am propus sa parcurgem in viteza maxima traseul, ci dorim sa avem o experienta pentru altadata. Daca vom continua astfel de tururi e clar ca ne vom imbunatati viteza de deplasare, fara sa ajungem la limita cu timpul sau cu oboseala. Insa asta descoperim abia acum, practic inainte de aceasta iesire nu stiam mare lucru despre cum ne comportam la mai multe zile de traseu. Aceasta experienta va conta mult zic eu de acum inainte pentru mine, m-a ajutat mult sa-mi cunosc potentialul si sa-mi imbunatatesc conditia fizica, si recunosc ca am avut noroc sa pornim asa ceva chiar si la 35 de ani. Fara Radu, Teo sau Mugurel mi-ar fi fost greu sa termin o treaba de genul asta, si mult din tura asta le datorez lor, fara nicio indoiala. Intre timp s-au adunat destule poze pe Flickr si nevasta-mea se distreaza pe cinste de comentariile lui Cristi. Eu nu am vazut nimic din toate astea si sunt deja curios, mai ales ca-mi spune ca avem deja mesaje si sute de vizionari pe zi ! Asta e tare, cred ca ajungem vedete la Zarnesti ! Fata de seara trecuta moralul e excelent acum, asa ca ne permitem sa facem multe misto-uri pe diferite teme si sa ne indopam cu dulciuri si o bere fara alcool chiar. Vad ca nici baietii astia nu beau si nici nu fumeaza, e evident ca multi se mira de acest comportament pe unde trecem insa asta e, nu prea mai e timp de viciile astea. Acum cativa ani nu-mi puteam imagina o seara fara alcool, acum nu am nici cea mai mica „curiozitate” in acest sens, e clar ca viata imi ofera altceva si ma bucur ca am un grup alcool-free. Calculam ca facem inca 3 zile, deci turul va dura probabil 7 zile si nu 8 , asa cum calculaseram initial. Chiar si cei 280 de km prognozati de mine nu stau in picioare, e clar ca mergem spre 350.

Ziua a 5-a, ajungem la lacul Vidraru dupa o scurta ratacire pe valea Topologului

Plecam destul de tarziu de la Salatrucu fiindca ne ameninta o ploaie serioasa, care ne iarta insa. Asa ca drumul devine o placere, mergem in susul apei Topologului intr-o zona splendida si facem dreapta pe valea Cumpana. Tragem tare o perioada pentru ca ne simtim bine si profitam de vremea buna, insa nu reusim insa sa gasim un drum in dreapta spre creasta asa ca avem o scurta ratacire pe traseu. Eu cu Teo am luat-o la brat inainte si am reusit o urcare pana pe la 1000m loc unde l-am asteptat pe Cristi, si bine am facut. Acesta mai vazuse un drum in dreapta mai jos – si Teo il vazuse, eu nu- si nu era deloc sigur ca o luam bine. Dupa o scurta urcare, de pe un deal apropiat un muncitor forestier ne striga ceva, apoi Cristi incepe o conversatie despre faptul ca nu o luam bine pe aici spre lac…sunt agitat, ma enerveaza atat muncitorii forestieri cat si faptul ca am gresit, insa nu comentez si ne intoarcem linistiti in vale, profitand astfel de o coborare marfa. Ajungem in scurt timp le drumul corect si realizam ca arata mult mai bine, asa ca suntem foarte linistiti acum, practic avem siguranta ca ajungem la lac. Dupa nici 15 minute de urcat ne intalnim cu alti forestieri care i-au spus lui Cristi ca in zona sunt ursi si e bine sa avem grija. Nu e o noutate asta, oricum suntem precauti, insa pornim totusi un aparat de radio. Postul prins este EuropaFM… si realizez imediat ce muzica groaznica imi tulbura urechea acum. Din pacate CityFM nu bate aici, asa ca ma multumesc cu asta o vreme, foamea imi face deja cu ochiul si abia astept sa ajung in deal sa mancam ceva. Zis si facut, ajungem la 1180m si luam pauza de poze, mancam si ne punem impermeabilele deoarece ploaia e aproape si aici. Coborarea e faina, mai intai ajungem in valea lui Stan apoi trecem de o poiana „fotogenica”, coboram sau urcam cu deosebita placere si ajungem repejor la capatul lacului de unde o scurta urcare si un tunel ne scot la baza lacului Vidraru. Ploaia se instaleaza atotputernic si ne gandim ca fiind ora 16 ar trebui sa ne cazam in zona astfel incat sa plecam maine cat mai repede. Dupa o scurta plimbare prin zona aflam ca singurul loc ok e la cabana Valea cu pesti, la 9 km, asa ca printre vociferarile lui Teo ne urnim spre cabana. Fiind pe sosea drumul nu pune probleme, insa aceasta distanta va conta maine cand va fi o zi lunga probabil. Avem 255km pana aici si un mic calcul ne scoate spre 400, asa ca acum avem o estimare mult mai corecta asupra traseului , in final chiar am reusit sa punem 405 km pe ciclocomputere asa ca a fost corect. Devine clar ca pentru a reusi sa facem 150 in doua zile maine va trebui sa ne fortam un pic. Teo prinde poza turului cu Caltunul si Negoiul deasupra lacului la asfintit si buna dispozitie revine puternic, momentan de bucuram de viata, e liniste si personalul amabil la cabana, mancare foarte ok, avem apa calda si incepe Liga Campionilor. Din pacate Mancester ingroapa repede Arsenalul asa ca plictisiti bem ceai si ne uitam la repriza a doua fara sperante. Ma cert un pic cu Teo vizavi de cativa fotbalisti de la ManU si inchei ziua a 5-a cu un somn pe cinste.

Ziua cea mai lunga

Trezirea e la 8, mic dejun la cabana si pe la 10 reusim sa o luam din loc. A plouat si e un pic rece, aerul e insa super si cei 9 km nu stiu cand trec. Doar un pui de caprioara ma distrage de la drum insa nu am timp sa scot aparatul. Drumul azi nu pare sa ne puna probleme de orientare, cu toate ca sunt mai multe variante o alegem pe cea castigatoare. Urcam prin poiana Toacei pe la N de muntele Ghitzu si iesim la Bradetu dupa cateva coborari excelente, ultima pe valea Valsanului. Drumul pe partea sudica a fost un regal MTB de fapt, fiecare bucata a fost o placere realmente. Observam un caine urias la Bradetu – e efectiv cat Teo- si trecem de cateva masini care coboara incet. Nu e graba si drumul e marfa intradevar, insa la intrare in localitate incepe nelipsita…ploaie. Ne adapostim si mancam, urmeaza soseaua de aici si Domnesti, apoi stanga si ma sperii cand vad ca mai avem 33 km pana la Campulung. Urcam dealuri si le coboram, totul e in regula insa facem pauze sa ne regrupam si timpul trece rapid. La intrare in Campulung ma simt inca bine si beau o Cola -prima pe anul asta- Teo ne asteapta cam mult si ne explica traseul, urmeaza un lung drum prin Campulung si cateva comune si apoi Mateiasul…insa mai e pana acolo. O iau inainte pentru ca am prins oarecum un ritm bun si mers cam 2 ore fara sa fortez, scap de trafic si urc un delusor cand primesc vestea de la Teo ca din cauza oboselii Cristi a renuntat sa mai vina si a gasit o cazare dubioasa in Campulung. Cred ca a facut foarte bine, era clar ca efortul depus azi a fost putin peste puterile noastre. Teo ma prinde repejor si ajungem la orele 20 la poalele Mateiasului. Incepe ultima urcare a zilei, avem deja 75 km aici si ma bucur in sinea mea ca vom incheia ziua cu o coborare spre Dragoslavele. Dar mai e Mateiasul, a carui urcare nu m-a consumat atat cat credeam. A fost chiar onorabil, asa ca finalul era aproape. Nu-mi pun frontala pe coborare si nu vad nemaipomenit drumul insa adrenalina isi face efectul, cobor cat pot de repede ghidandu-ma dupa benzile able. Teo e in imediata mea apropiere cu luminile de pozitie absolut necesare asa ca spatele e acoperit. Problema e in fata, insa nu ma preocupa drumul, vad ca e bun si am probleme doar cu farurile celor din fata. nu ne depaseste nimeni si asta e bine, apropierea de marginea din dreapta sigur mi-ar fi creat probleme. Un posibil incident e inlaturat de Teo care imi striga ca se ingusteaza drumul. E chiar un semafor aici asa ca depasim masinile si nu avem probleme pana jos. Gata Mateiasu, mi-a placut treaba asta si am un moral excelent, parca acum am inceput sa pedalez. In Dragoslavele ne plimbam putin dupa cazare insa nu regret cand vad unde o sa stam, probabil cea mai tare pensiune din zona. Ne simtim excelent si dupa o baie si rehidratare ne ducem la masa. Incheiem seara vulcanic cu golul lui Iniesta de 1-1 la Londra, asa ca pot spune ca dupa ce am suferit fotbalistic ieri, azi Barcelona mi-a redat speranta. Sun la Cristi dar nu raspunde si ma bucur in sinea mea ca doarme. Sunt intradevat extrem de multumit: o zi de 90 km incheiata excelent si finalul turului e acum atat de aproape. Nu mai simt oboseala, nici nu ma mai dor picioarele si nici fundul, gasesc si execut o punga de seminte. O sun pe Irina si-i impartasesc bucuria acestei zile, apoi incerc sa adorm insa totul se invarte in capul meu si imi gasesc greu odihna in noaptea asta.

Ziua a 7-a in care am suferit cat pentru cele 6 zile de pana acum

Am inceput ziua cu o veste excelenta si neasteptata: Cristi a facut un efort colosal si a urcat Mateiasul foarte devreme ! Asta ne-a crescut moralul si am plecat si noi mai repede, eram la 30 de minute deja in spatele lui. Asa ca planul era clar, vom ajunge cu totii in Bran fara sa fim in criza de timp. Probleme pentru mine si Teo au inceput deja cand am luat bicicletele dimineata din debara, eu unul am simtit o durere crunta cand m-am suit in sha. Aproape nu mai gaseam nicio pozitie pentru a pedala, asa ca primii km au fost grei. Din pacate si vremea ne-a dat lovitura de gratie azi, asa ca urcarea spre Rucar a fost dificila. Abia incepusem si Teo dadea semne de nervozitate, ceea ce nu era de bun augur. Ne-am despartit destul de repede, el ramanand mai in spate adapostindu-se de ploaie. Au luat-o inainte si am mers bine o vreme, insa deja eram la limita si gandul ca mai avem 45 km nu ma linistea. Micile pauze de poze si pe alocuri lipsa ploii mi-au redat buna dispozitie, insa e clar ca e ziua cea mai grea. Am mancat tot ce aveam si mare mi-a fost mirarea cand am constatat cu stupoare ca mai aveam doar 20 RON la mine, asa ca masa de pe traseu era compromisa. Noroc cu prafurile de carbohidrati si cu un baton proteic, ultima solutie inainte de urcarea din Fundata. Situatia era inrautatita de un frig surprinzator, asa ca pe coborare inghetam. Urmeaza ultima urcare serioasa, cam 8 km. Cristi era in fata, eu estimam ca-l voi prinde si voi capata ceva manancare de la el…planurile mele au dat gres, nu am reusit sa urc pe bicicleta decat unde era panta mai mica. In rest am impins-o, asta ma incalzea si ma simteam totusi bine. Asteptam 2 lucruri insa niciunul nu a avut loc: nici eu nu l-am prins pe Cristi si nici Teo pe mine, asa ca am urcat singur si asta nu mi-a dat o mare satisfactie. Un localnic vindea branza si recunosc ca as fi mancat o bucata foarte mare, insa nu am primit decat incurajari: „haide, mai ai doar 3 km „. Asa e, mai sunt doar 3, insa grei. Ma uit in sus si vad curbele soselei pe dealul din fata si cateva tiruri luand curbele stranse. Deci acolo e soseaua. Ma uit in jos, il caut cu privirea pe Teo, nu trebuie sa fie departe imi zic. Am o perspectiva buna asupra soselei si nu-l vad totusi. Nu are rost sa raman pe loc, Teo nu are mancare la el si nu ma poate ajuta. Imi stabilesc o posibila tinta pensiunea din Fundata unde coboara drumul spre Sirnea. Banuiesc ca nu mai am mult pana acolo, iar intrarea in comuna imi sporeste elanul. Opresc bucuros si mananc destul de atent sa nu depasesc suma, apoi sun la Cristi sa vad unde e. Ma mir sa aflu ca e cativa km mai in fata in Moeciu, mort de foame, insa binedispus. Teo e in spate si nu raspunde la telefon, asa ca hotarasc sa ma odihnesc acolo si imi pun bicicleta la usa poate o vede si opreste. Am stabilit cu Cristi ca ne vedem in Bran, asa ca nu am mai avut decat o juma de ora de pedalat si eram langa ei la un restaurant langa castel. Nu am suferit nici iarna de frig cum am suferit pe coborarea de la Fundata ! Practic nu puteam merge mai repede pe coborare din cauza ca imi clantzaneau dintii si nu simteam degetele de la maini. Dar s-a terminat si asta, asa ca dupa ce trec in viteza prin Moeciu ajung la Bran si ii gasesc usor la un restaurant in zona centrala. Imi sorb linistit cafeaua si ceaiul negru langa cei doi care infulecau de zor langa mine, pentru ei fiind la ora 15 prima masa a zilei din cate se pare.

405 km si punct final. Sau un nou inceput

Vremea de la Bran e excelenta acum, asa ca ultimii 7 km ii facem intr-o totala relaxare si cu o mare bucurie in suflet. Facem zeci de planuri pt ture viitoare, totul ni se pare posibil acum, suntem extaziati si nu-mi vine sa cred ca au trecut 7 zile in care am pedalat cu o pofta nebuna. Drumul prin Predelut spre Zarnesti ne prilejuieste amintiri din zona Craiului, in spate se vede Bucegiul acoperit inca de zapada si Magura in soare, soare si iar soare. Vreau sa iau cat mai mult din el acum, am suferit astazi insa clipele astea sunt cu adevarat o binecuvantare. Citesc bucuria si semnele efortului pe fetzele lor, imi dau seama ca si la mine e la fel, ne ingramadim pt poze la fiecare pas de ultimii km. Intram in Zarnesti si o luam spre masina, ajungem repede si urcam biclele la locul lor in suportii, dupa o sumara curatare.

„Aratam ca veniti din tabara”, zice Cristi si izbucnim in ras. Taberele copilariei sunt intradevar amintiri placute pt fiecare dintre noi, insa turul Fagarasului cred ca e o realizare importanta acum. Imi propun sa reusim mai multi ciclisti la anul sa mergem intr-un astfel de tur si consider ca efortul depus este rasplatit pe deplin de multumirea de sine care o primesti la finalul acestuia. Ma bucur ca am inceput si am terminat acest tur, ma bucur ca multi ne-au fost alaturi si ne-au incurajat cu mesaje si ma bucur ca unii amici si-au cumparat MTB-uri in urma acestei aventuri. Consider ca ne-am atins tinta -daca exista asa ceva- si sper sa continuam astfel de tururi, suntem din ce in ce mai multi doritori si deja experienta noastra ne va ajuta mult la anul. Nu pot sa nu inchei fara sa-i multumesc sotiei mele Irina care s-a lipsit de prezenta mea in cele cateva zile, m-a incurajat permanent si mi-a ascuns micile probleme de acasa de-a lungul acestui tur. Am simtit-o mereu langa mine si am realizat ce important e moralul in anumite situatii. Este evident ca fara partenerii mei acest tur nu ar fi putut avea loc – fara Teo- sau ar fi fost mult mai sarac -fara Cristi- , asa ca le multumesc mult pentru acesta iesire. Sanatate fratilor si va urez ca la anul sa fim macar 5 ciclisti in Turul Fagarasului editia a doua !

Categorii:MTB, Munte