Prima pagină > Munte, Trekking > Iezer, a fost cu noroc!

Iezer, a fost cu noroc!

Ne-am propus sa mai avem o iesire de iarna si cum nu aveam chef de o urcare extrema ne-am hotarat sa „atacam” Iezerul, care e mai accesibil atat prin apropierea fata de Bucuresti cat si prin altitudine si conditiile de ascensiune. Asadar ne-am cazat la Cabana Voina intr-o joi, urmand ca a doua zi sa plecam dimineata pe traseul de iarna, adica crucea albastra. Aceasta urca prin padure pana la 1700m, apoi o ia pieptis pe o culme si continua pana la 2180m, de unde pe o curba de nivel si apoi pe o coborare simpla se ajunge la refugiul Iezer. Acolo urma sa dormim vineri noaptea, planul pentru sambata urmand sa-l stabilim la fata locului in functie de conditiile meteo. Acestea nu erau nemaipomenite insa nici amenintatoare, asa ca planul parea bun si adaptat la conditia noastra fizica. Cu bagajul clasic de 17 kg am luat-o in sus prin padure, si, dupa o portiune in care ne-am pus coltari, am urcat pana la 1700 cu doar o pauza de ceai pe la 1400m. Urcarea spre platou am inceput-o la ora 12:45, si dupa lupte cu zapada nu foarte mare am ajuns pe la 2100m, unde vantul si ninsoarea ne-au dat ceva emotii.

Bucuria m-a cuprins pe loc in momentul in care Mugurel mi-a semnalat ca se vede refugiul, asa ca emotiile privind traseul s-au spulberat deoarece vremea nu se putea strica asa tare pana ajungeam noi acolo. Temerea noastra era mai ales de ceatza, in conditiile in care pentru amandoi traseul era necunoscut. Norocul nostra a fost ca zapada viscolita era destul de mica si ca vantul nu a batut asa tare, iar pe portiunea finala chiar nu a fost nevoie de coltari si piolet. Am ajus la ref. Iezer la ora 15:00 dupa aproape 7 ore de mers din cabana, ceea ce nu e rau. Am avut timp sa mancam si sa facem ceaiuri pe lumina avand o sursa de apa excelent plasata langa refugiu. Cum temperatura nu a fost deloc scazuta inauntru (nu mai jos de -2g Celsius) si refugiul a fost liber, ne-am simtit imediat excelent si ne-am pus pe poze mai ales ca vremea afara era acceptabila. Ne-am pregatit pentru prima noapte de iarna intr-un refugiu…o senzatie unica!

Ne verificam si semnalul la mobile si o noua surpriza, avem multe linii. Ce sa mai…e ca acasa.  Somnul nu ne-a fost tulburat deloc deoarece nu a batut vantul tare, asa ca dimineata ne-a gasit odihniti si cu chef de mancare. Insa cum sa mananci cand afara e un rasarit de-ti taie rasuflarea!? Iesim repede din saci si  ne repezim afara cu aparatele in mana. Iata ce am prins

 

 

 

 

 

 

Asta da dimineata…suntem cei mai entuziasmati indivizi din masiv probabil 🙂  Stam peste 30 de minute sa cautam pozitia perfecta, setarea perfecta si unghiul perfect pentru poza perfecta…hotaram sa lasam soarele sa ajunga la toata lumea si purcedem la prepararea ceaiului si a micului dejun. Facutul ceaiul este de departe cea mai importanta activitate la un refugiu, de el depinde in mare masura starea de bine. Planurile noastre marete s-au limitat insa brusc cand deschizand usa am fost surprinsi de un vant puternic. Am hotarat imediat sa urcam doar in varf si sa coboram inapoi la Voina, fara sa mai facem traversarea pe creasta si sa mergem pana la cabana Cuca.

Am lasat asadar bagajul la refugiu si ne-am luat strictul necesar pentru a urca spre varf. Sugestia lui Mugurel de a pune coltarii am urmat-o asa ca nu am avut probleme cu stabilitatea. Am preferat insa betele in loc de piolet, cred ca a fost o decizie buna in cazul meu. Cam o ora a durat urcarea in varf si am facut cunostinta cu vantul puternic de pe platou, 45km/h probabil cu rafale de 60-70 km/h. In scurtele perioade cand batea tare inaintarea era imposibila, asa ca stateam cu spatele si asteptam un moment propice sa mai avansam 10-15m. Singurul incident a fost ca Mugurel a cazut intr-o gropitza acoperita cu un strat subtire de zapada, noroc ca nu a fost ceva serios si ca nu s-a taiat cu coltarii. Am ajuns pe varf asadar cu oarecare usurinta si am trait la maxim bucuria momentului.

Ne-am intors linistiti  la refugiu unde am facut bagajul si am luat-o in jos. Dupa o portiune mai dificila totul a decurs normal, cu o mica ratacire si o vreme foarte schimbatoare.  Am facut 4h pana jos la Voina, pe drum ne-am intalnit cu un grup numeros, urmat de un singuratic simpatic si apoi de alt grup de 3 persoane. Grupul mare a ajuns la refugiul Iezer, erau echipati si stiau traseul bine. Singuraticul i-a ajuns din urma si a nimerit si el refugiul, insa grupul de 3 nu era pregatit pentru o ascensiune de iarna si a esuat probabil la iesirea din padure, cand au dat de zapada.

Am atins astfel un obiectiv major la o tura de iarna, asa ca am fost foarte multumiti cand am ajuns la masina. Pana in martie cand voi mai iesi din nou pe munte ma voi antrena cu mai mult spor: increderea e acum la cota 2470m!

Pozele din aceasta iesire sunt postate aici http://outdoors.webshots.com/album/579572093JzQixF

Anunțuri
Categorii:Munte, Trekking
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: